[CONTINUARE | TALK] Egiptul Antic: Mumiiile. Piramidele. Sfinxul. Mitologia Egiptului.

Salut. Am promis ca o sa continui acest subiect. Pai a venit momentul...

Marile Piramide din Egipt:

piramide
In Egipt exista, in prezent, circa 110 piramide cunoscute, dintre care multe se afla intr-o stare avansata de deteriorare si sunt aproape de nerecunoscut. Unele au fost construite ca locuri de inmormantare pentru regi si altele pentru regine. Printre motivele invocate ca explicatii pentru existenta piramidelor se numara urmatoarele doua: 1. se prea poate ca piramida sa fi reprezentat o scara pe care regele urca la ceruri si 2. piramida era simbolul colinei primordiale pe care Creatorul Soare s-a nascut.
Cum au reusit egiptenii sa organizeze o forta de munca atat de complexa si miscarea fizica a blocurilot mari de piatra este inca un subiect supus dezbaterilor. Constructia piramidelor se poate sa fi implicat rampe construite in jurul ei, pe care blocurile de piatra erau trase cu niste sanii, iar la urma rampele sa fi fost demontate. Se crede ca cea mai mare parte a fortei de munca venea din partea agricultorilor, care erau disponibili in timpul sezonului de inundatii, cand Nilul se revarsa si terenurile agricole erau sub ape. Ar fi fost, de asemenea, momentul oportun pentru transportarea cu barca a blocurilor mari de piatra, de la carierele lor pana la "santierul" piramidelor.
Cea mai veche piramida a fost Piramida in trepte, a regelui Djoser, din a 3-a dinastie a Vechiului Regat, cu peste 4600 ani in urma. Piramida a fost cea mai mare structura ridicata vreodata la Saqqara, necropola ce domina vechea capitala Memphis. Initial, a fost construita sub forma de mormant „mastaba", deasupra caruia s-au adaugat nivele suplimentare pentru a-i da un aspect de trepte.
piramida_in_trepte_de_la_Saqqara
Piramida in trepte de la Saqqara
Sub ea se gasea un sistem complex de coridoare cu o camera mortuara captusita cu granit roz de Aswan, la aproximativ 28m adancime. Intrarea era sigilata cu un „dop" de granit, ce cantarea 3 tone. Exteriorul piramidei ar fi fost imbracat in calcar fin, dar acesta a fost indepartat cu mult timp in urma. In apropierea piramidei Djoser se aflau templul mortuar, o Mare Curte si diverse alte structuri.
Prima piramida adevarata a fost construita pentru regele Sneferu in timpul celei de-a 4 dinastii a Vechiului Regat. A fost denumita„Piramida Rosie", datorita culorii sale, sau "Piramida Nordului", datorita pozitiei sale - la Dashur, in sudul Cairo-ului. Avea aproximativ 105m inaltime si laturile de 220m.
piramida_rosie
Piramida Rosie
Cea mai mare piramida construita vreodata este Marea Piramida de la Giza, situata la sud-vest de Cairo. Ridicata pentru regeleKhufu, aceasta a fost finalizata in jurul anului 2550 i.Hr..
Se estimeaza ca piramida contine aproximativ 2,300,000 de blocuri de piatra cu o greutate medie de 2,5 tone fiecare, iar unele ajung chiar pana la 15 tone. Laturile sale masoara 230m lungime. Structura ar fi masurat in jur de 146,6 m inaltime, dar acum este putin mai mica, datorita carcasei exterioare care a fost indepartata pentru a construi mai multe cladiri din Cairo in timpul Evului Mediu. Designul interior a fost schimbat in timpul constructiei, iar camera mortuara a fost mutata.
Una din caracteristicile sale cele mai spectaculoase este Marea Galerie, constuita in panta. La capatul Galeriei se afla un coridor care duce in Camera regelui, ai carui pereti sunt realizati din granit lustruit. Un sarcofag mare de granit este deschis si nu s-au gasit niciodata bunuri de inmormantare acolo.
Marea_Piramida_de_la_Giza
La est de piramida, o parte din pavajul de bazalt neted din templul mortuar inca e vizibil si drumul pietruit care ducea la templul de pe rau este acum ingropat, in timp ce templul din vale se afla sub cladirile moderne. Piramidele mici pentru regine sunt adiacente Marii Piramide, la fel cum sunt si gropile pentru barci.
In 1954, o barca mare de cedru a fost descoperita intr-una din aceste gropi. A fost reasamblata si acum este expusa alaturi de piramida. O a doua barca a ramas in intregime acoperita intr-o alta groapa. Se poate ca barcile sa le fi servit regilor decedati sa treaca in lumea de dincolo.
Platoul Giza este, de asemenea, casa altor doua piramide mari, construite pentru regii care au urmat, Chephren si Menkaura. Ca si Marea Piramida, ambele au templu in vale si templu mortuar conectate prin drumuri de piatra. Langa templul din vale al lui Chephren se afla celebrul Sfinx, de 73m lungime. In ciuda controverselor legate de varsta sa, majoritatea egiptologilor cred ca Sfinxul a fost sculptat intr-un afloriment stancos, in acelasi timp in care a fost construita Piramida lui Chephren.
piramida_lui_Chephren
Piramida lui Chephren
Resurse pentru construirea altor piramide enorme, in timpul Vechiulului Regat, n-au putut fi adunate, iar constructiile au fost mai mici si mai prosti construite. A 5-a piramida a Dinastiei, cea a lui Unas, construita tot la Saqqara, este renumita pentru textele sale, primele texte funerare cioplite in peretii vreunei piramide. Aceasta este situata la sud de piramida Djoser.
In timpul Regatului Mijlociu, regii si-au construit din nou piramide, dar fiind in mare masura din caramizi de noroi, nu s-au pastrat foarte bine. Designuri elaborate de interioare nu au reusit sa opreasca jefuitorii de morminte sa patrunda inauntru si sa fure bunuri de inmormantare.
Timpul marilor piramide a trecut, desi piramidele mici au fost folosite ca morminte si in timpul Noului Regat. Exemple restaurate exista la Deir el-Medina, satul muncitorilor care au construit morminte regale in Valea Regilor.
piramida_de_la_Deir_el_Medina
Piramida de la Deir el Medina
Piramide au fost construite si la sud de Egipt in Nubia antica (partea de nord a Sudanului de azi), unde exista chiar mai multe decat in Egipt. Desi au fost influentate de piramidele egiptene, piramidele din Nubia au stilul lor propriu si au fost construite pe o scara mai mica si cu laturile mai abrupte. In cazul unor piramide din Nubia, mormintele proprietarilor erau de obicei construite chiar sub ele. Ultima piramida a fost construita in Nubia, in secolul al 4-lea A.D.
Sursa: www.roportal.ro
Am vazut cateva piramide... Acum sa vedem altceva...



Misterele piramidelor:

Inca si astazi piramidele sunt considerate de oamenii de stiinta (dar nu si de cei care cunosc simbolistica si mistica - conceptul lor religios) ca fiind morminte construite pentru faraoni.
A fost oare Marea Piramida, acest colos egiptean, construita pentru a conserva mumia faraonului?
Au fost taiate mai mult de 80 milioane de picioare cubice din calcar de Turah si in granit adus de departe de la Syene pentru a satisface capriciul unui rege?
Atat cat stiu istoricii prudenti nu s-a gasit in Marea Piramida nici un aparat funerar. Pe peretii laterali interiori piramida nu contine inscriptii ori sculpturi reprezentand scene din viata defunctului asa cum adapostesc toate celelalte bolte ale mormintelor egiptene. Tot spatiul interior este gol, lipsit de obisnuitele ornamente ce placeau faraonilor. Nici urma de ornamentatie in unul din cele mai importante morminte din Egipt. O alta evidenta concludenta pentru egiptologi este receptacolul gol de granit rosu neacoperit, pus in camera regelui. Partile laterale ale acestuia nu contin textele, memorialul grafic si figurile religioase ce apar de obicei in situatii similare. De ce s-au amenajat canalizari de aerisire intre cavou si aerul exterior? Aerul deterioreaza mumiile si nimeni nu ar fi avut voie sa mai intre acolo, ori mortii nu respira. S-a plasat totodata o a doua camera, "camera reginei" aproape de prima, cand niciodata, faraonii nu erau inmormantati cu sotiile lor iar aceasta a doua camera este de asemenea absolut goala lipsita de ornamentatii or scrieri, dotata cu conducte de aerisire.
Primul care a reusit sa intre in piramida a fost califul Al Mamun, aducandu-si cei mai buni oameni, ingineri si arhitecti, el a deschi piramida in anul 820. Dupa cum consemneaza scrierile arabe ale acelor vremuri descriind amanuntit incursiunile oamenilor lui Al Mamun, inauntru nu se afla nimic. Prima si unica scriere ce s-a descoperit vreodata in piramida de catre colonelul britanic Vyse, era formata din …trei cuvinte. Acestea erau semnele imprimate de taietorii in piatra pe suprafata bruta a dalelor. Ele purtau numele a trei suverani (?) - Khufu, Khnem-Khufu si Khnem.
Ele erau trasate cu o vopsea rosie ca toate semnele zidarilor din Egipt. Egiptologii sustin despre Khufu ca ar fi faraonul din cea de-a patra dinastie Cheops. Statuia lui Cheops nu a fost gasita niciodata in interiorul piramidei.
Dar la ce foloseau oare piramidele? Ele aveau un rol foarte profund in intreaga religie a Egiptului reprezentand cele 3 stele din braul lui Orion si nu un ritual funerar al unui rege. Precum Sfinxul, ele erau consacrate ritualurilor luminii caci numele pe care vechii egipteni l-au dat piramidei era "Lumina" si erau facute dupa niste calcule astronomice foarte exacte. Experientele realizate recent de piramidologi moderni au descoperit ca o forma piramidala perfecta (ce respecta proportia numarului de aur) precum in cazul Marii Piramide din Egipt, prezinta capacitati uimitoare. Gordon Hughes, un cunoscut piramidolog american realizeaza de mult in atelierul sau din Dorset experiente cu mici piramide. Sub efectul piramidei, o lama tocita asezata banal in mijlocul ei se reascute dupa cateva ore. Ea are un efect uimitor asupra cresterii plantelor, imbunatateste gustul alimentelor, reda prospetimea apei etc.
Egiptenii cunosteau efectul de piramida ca dovada, proportiile si amplasamentele interioare exacte in locul cu efect maxim. Psihanaliza confirma pe deplin pe baza textelor existente a constructiilor, a artelor, tehnologiei si stiintelor respectivelor timpuri ca acei oameni nu ar fi cheltuit atata energie doar ca sa se iluzioneze. Toti anticii ii admirau pentru intelepciunea lor. Istoricii vechi si istoria confirma ca egiptenii erau un popor pe care nu il puteai duce de nas. Toate marile scoli ale lumii antice erau in Egipt. Cei care intr-adevar cunosc Textele Piramidelor, simbolistica, mistica si religia acordand-o cu vechile lor stiinte care sunt vii si astazi, hermetismul (alchimia), astrologia, tarotul etc. spun ca prin natura lor egiptenii erau ezoterici. Niste "parapsihologi". Ei stiu ca piramidele erau folosite in experimentarea starilor de modificare a constiintei exact cum experimenteaza calugarii yoghini, tibetani fiecare cu mijloace proprii. In scrierile egiptene s-au gasit mantre ori posturi pe care azi inca le folosesc mistici tibetani pentru acelasi lucru. Pentru a obtine "iluminarea" - vechiul ideal al adoratorilor lui Ra, Zeul Luminii.
Misterul constelatiilor
Textele piramidelor vorbesc despre un ritual ce marca renasterea faraonului si unirea acestuia cu Osiris, zeul mortii si al invierii. In mod misterios in ritual erau implicate pozitia astronomica a stelelor. De aici in 1964 astronomul Virginia Trimble din Norvegia a descoperit ca datorita fenomenului de precesiune (axa pamantului insasi face o miscare de rotatie aproape inperceptibila in jurul propriei axe odata la 26.000 ani) pozitia stelelor pe cer se schimba in timp. Calculand timpul scurs s-a constatat ca galeria sudica din camera faraonului era indreptata spre centura lui Orion care dupa textele piramidelor era imparatia lui Osiris. Cand Robert Bouval a cercetat modelul stelelor din Orion in anii '80 a observat ca in mod uimitor piramidele se suprapuneau exact pe schema centurii lui Orion. Analizand imprejurimile a constatat de asemenea ca pozitia Nilului vizavi de amplasarea piramidelor se suprapunea exact pe mijlocul Caii Lactee. Analizand apoi si celelalte doua piramide datate din dinastia a patra care din motive necunoscute au fost construite la cativa kilometrii de Ghizeh, ele purtau numele unor stele. Prima situata la nord de Ghizeh (Abu-Ruwash) iar a doua la 5 kilometrii in sud. Bouval a suprapus pozitia piramidelor pe constelatia Orion iar ele se suprapuneau perfect peste alte doua stele mari stralucitoare din aceeasi constelatie. Fara nici o indoiala intreg complexul de la Ghizeh reprezenta constelatia Orion, imparatia lui Osiris. 
Piramidele vazute de sus Piramidele si constelatia Orion
      
 Piramidele si Nilul Constelatia Orion
Celebrul ocultist Edgar Cayce preciza in 1893 ca piramidele au fost construite acum 10.500 ani, deci cu 8.000 de ani inaintea datei acceptate unanim de arheologi. Verificandu-se insa de astronomi data la care constelatia Orion se afla la cel mai jos punct al orizontului ( dupa cum o descriu scrierile din piramide) datorita miscarii de precesiune aceasta corespundea cronologic exact datei mentionate de Cayce. (10.500 de ani). De aici reiese cu precizie si data la care piramidele au fost construite. De asemenea pozitia geografica este uimitoare; daca masa pamantului este impartita in 4, cea mai lunga paralela si cel mai lung meridian se intersecteaza exact in punctul in care se ridica Marea Piramida.

A
Sursa: www.reikiroman.altervista.org

Am vazut si despre misterele piramidelor. Acum sa vedem informatii despre Sfinx.

Sfinxul:

Sfinxul este o figură mitologică zoomorfă înfățișată ca un leu culcat cu cap uman. Își are originile în sculpturile dinVechiul Regat Egiptean pe care l-au preluat și grecii. Creaturi similare se găsesc și în Asia de Sud și de Sud-Est. În epoca decorativă europeană sfinxul a reînviat în Renaștere.
Sfinxul înaripat din Teba s-a sinucis din cauză că Oedip a răspuns om la întrebarea Cine merge dimineața in patru picioare, amiaza in două si seara in trei?.
Răspunsul a fost corect deoarece omul în copilărie merge folosindu-se de toate cele patru membre ale sale, în două picioare la maturitate și la bătrânețe se deplasează cu ajutorul toiagului.
Sursa: www.wikipedia.org
Am vazut informatii de baza despre sfinx. Acum sa vedem informatii despre mumii.



Mumii:

  • Ce este o mumie? Este de fapt doar un trup conservat. Oamenii de stiinta au gasit mumii in ghetari sau ingropate adanc in mlastini. Dar cele mai faimoase mumii vin din Egipt, unde imbalsamatorii conservau cu mare grija cadavrele. Si-au facut treaba bine: astazi, multe mumii egiptene au mai mult de 3000 de ani. Daca le-am taia bandajele, am descoperi chipurile oamenilor care, cu mii de ani in urma au creat o civilizatie de exceptie. Sarcofagele pentru mumii erau incrustate cu bijuterii si pictate in culori vii.
    mumie
    De obicei facute din lemn, sarcofagele trebuiau sa conserve si sa apere trupul de hoti si animale. Chipurile pictate pe sarcofag ajutau spiritul sa isi gaseasca trupul, si simbolurile magice ajutau la ghidarea spiritului catre viata de apoi.
  • O CALATORIE SPRE VIATA DE APOI
    Pentru egiptenii antici, nici un eveniment din viata nu era mai important decat moartea. Fara o inmormantare potrivita, spiritul si trupul nu se puteau reuni in lumea de apoi. Construirea atenta a unui mormant, conservarea elaborata a trupului si ofrandele catre zei erau doar inceputul lungii calatorii a spiritului.
    loc_veci
    In afara mormantului, procesiunea funerara se oprea pentru ca preotii sa poata oficia o ceremonie speciala numita "deschiderea gurii". Mumia era ridicata in nisip si un preot, atingea gura mumii cu unelte ceremoniale, in timp ce spunea rugaciuni si incantatii specifice.
    Inimile regilor si faraonilor erau cantarite, dupa moarte, intr-o balanta, cu pana zeitei Maat, ceea ce simboliza adevar si corectitudine. Daca inima si pana se balansau, persoana traise o viata buna. Dar daca inima era incarcata cu pacate, un monstru cu cap de crocodil numit Ammit-infuleca indata inima. Fara inima, persoana nu putea intra in regatul mortilor.
    Mormintele si cutiile mumiilor erau dese ori inscriptionate cu rugaciuni si formule magice din Cartea Mortilor. Aceasta carte continea mai mult de 200 de formule magice si rugaciuni ce ajutau spiritul sa duca la bun sfarsit periculoasa calatorie catre viata de apoi.
  • De mumiile egiptene am auzit mai toti, sunt demult celebre. Putini stiu însa ca sud-americanii se lauda cu cele mai vechi mummii si ca si asiaticii si europenii au câteva mumii. Asa ca azi încercam sa raspundem la câteva întrebari legate de mumii.
    Egiptul e cunoscut drept tara mumiilor, dar nu detine suprematia si în privinta celor mai batrâne dintre ele.
  • Îmbalsamarea
    Dupa moartea unuia dintre ei, egiptenii avea grija de toate pregatirile pentru a-i asigura celui mort intrarea în viata de apoi. Astfel, corpul era supus unui ritual de îmbalsamare ce dura 70 de zile. Tehnicile erau diferite si alegerea uneia sau alteia depindea adeseori de situatia financiara a familiei celui decedat.
    Se îndepartau organele interne si se spala trupul cu vin de palmier si mirodenii. Acesta era apoi lasat timp de 40 de zile într-o baie de natron si sare pentru eliminarea apei din organism. Cavitatile erau umplute cu câlti îmbibati în natron, iar mortul era fardat ca sa semene cât mai bine cu omul care fusese odata. Trupul era bandajat cu o tesatura fina impregnata cu guma arabica. Statutul social al celui mumificat era dictat si de mormântul în care mortii erau asezati. Oamenii simpli aveau parte de mormite simple, pe când cei din clasele superioare - de sarcofage decorate.
    imbalsamare
    ***
  • Mumi CELEBRE descoperite
    • Mumia lui Ramses II
      Ramses al II-lea (cunoscut ca Ramses cel Mare) a fost al 3-lea faraon al celei de-a XIX-a Dinastii a Egiptului, Noul Regat.
      A fost cel mai mare, cel mai celebrat si cel mai puternic faraon al Egiptului antic
      La câteva decenii dupa mortea lui Ramses, în timpul Dinastiei XXI, mormântul sau a fost jefuit si o multime din comorile care au fost depuse acolo au disparut
      Mumia se afla la Muzeul din Cairo
      ramses_mumieramses_sarcofag
    • Mumia lui Tutankhamon
      Tutankhamon (n. 1341 î.Hr. - d. 1324 î.Hr.) a fost un faraon din dinastia a 18-a, conducatorul Egiptului între anii 1333 î.Hr. - 1324 î.Hr., urcând pe tron la 9 ani.
      Tutankhamon a murit la vârsta de 18 ani. Se presupune ca ar fi fost ucis printr-o lovitura în cap.
      Celebritatea postuma a lui Tutankhamon se datoreaza mormântului sau din Valea Regilor de lânga Teba, descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scapat neprofanat si nejefuit
      mumie_tutksarcofag_tutk
    • Mumia lui Nefertiti
      Nefertiti a fost o regina din dinastia 18, domnind aproximativ intre 1379-1361 î.Hr.
      Nefertiti a fost si va ramane in istorie cea mai frumoasa, influenta si puternica regina
      In iunie 2002, descoperirea de catre Joann Fletcher, de la Universitatea York (Anglia), a ceea ce a fost considerata mumia reginei Nefertiti a produs o puternica impresie printre specialisti si egiptologi
      mumie_nefertitinefertiti
    • Mumia lui Akhenaton
      Akhenaton (initial Amenhotep IV), faraon din Dinastia a XVIII-a (1379-1362 î.C.), transforma religia egipteana politeista într-una monoteista, ridicându-l în rang pe zeul Aton, ca fiind unicul zeu al Egiptului
      mumie_akhenatonsarcofag_akhenaton
    • Mumia lui Seti I
      Seti I a fost cel de-al doilea faraon al dinastiei a 19-a, fiul lui lui Ramses
      Mormantul lui din Valea Regilor a fost vandalizat si trupul sau a fost mutat la Deir el Bahri. In prezent, mumia lui se afla la Muzeul din Cairo
      mumie_setiIsarcofag_setI
    • Mumia lui Hatshepsut
      Hatsepsut (sfârsitul secolului XVI î.Hr. - cca. 1482 î.Hr.) a fost a cincea faraoana din dinastia 18, sotie si regenta a faraonului Tutmes al III-lea. Ea îl tine în umbra pâna în anul 1482 î.Hr., când decedeaza
      Imediat dupa moartea ei, monumentele construite de singurul faraon femeie al Egiptului au fost distruse, statuile care o reprezentau au fost desfigurate, iar numele ei a fost sters din toate scrierile vremii
      mumie_HatshepsutHatshepsut
Sursa: www.despre-egipt.uv.ro

Am vazut informatii despre mumii. Acum sa vedem cum se face ritualul de mumificare.

Mumificarea[RITUAL]:

Vechii egipteni credeau că existenţa omului nu se încheie în momentul morţii, care constituia după părerea lor un nou început. De aceea, corpul celui care părăsea această lume şi trecea în „lumea de dincolo” trebuia pregătit cu grijă pentru viaţa de apoi – şi anume supus unui proces de îmbălsămare şi mumificare. 
Mumificarea consta de fapt în uscarea artificială a corpului, pentru a se evita declanşarea procesului natural de descompunere. Îmbălsămarea era rezervată persoanelor din categoriile cele mai bogate ale societăţii, fiind o operaţiune foarte scumpă. Întregul proces de îmbălsămare dura şaptezeci de zile, timp în care corpul era impregnat cu diverse uleiuri şi răşini parfumate, existând o metodă specifică pentru fiecare parte a corpului. După şaptezeci de zile îmbălsămatul se era din nou spălat şi învelit în fâşii subţiri de pânză albă. Ritualul era însoţit de  rugăciuni şi formule magice şi se ardeau esenţe parfumate. Între fâşiile de pânză se puneau adesea amulete magice, obiecte de aur, argint şi simboluri cu menirea de a-l proteja pe mort în Lumea de dincolo. Pânza folosită la îmbălsămare putea avea o lungime de până la cîteva sute de metri. În epoca de început a Egiptului antic, membrele erau înfăşurate separat de restul corpului, în timp ce mai târziu se practica înfăşurarea întregului corp, cu mâinile încrucişate pe piept.      
La sfârşitul acestor ritualuri, decedatul era redat familiei, pentru a fi depus într-un cosciug de lemn de forma trupului omenesc, închis ermetic. Acesta era sprijinit în poziţie veritcală de peretele mormântului, care era ulterior şi el ermetic închis, ceea ce permitea conservarea cât mai îndelungată a corpului fără contact cu aerul. 

Sursa: www.egipt.travelon.ro

Am vazut informatii despre mumificare. Acum sa vedem mitologia egiptului antic.


Mitologia Egiptului Antic:

Mitologia egipteană este un ansamblu de credințe și mituri religioase care s-au răspândit pe teritoriul Egiptului Anticpână la apariția creștinismului și a islamului. Răspândiți de-a lungul Nilului, până la gurile de vărsare ale acestuia în Marea Mediterană, egiptenii antici nu au avut timp de mulți ani o identitate națională, fiecare așezare având proprii zei și propriile practici religioase. Marile orașe HeliopolisThebaMemphis și Hermopolis aveau fiecare zeul lor suprem, iar în urma unor victorii militare, ele își impuneau zeii și celorlalte așezări omenești. Cu timpul însă, se uita că unii zei au fost preluați din altă parte.
Egiptenii antici venerau și unele animale (mitologie), cum ar fi păsările (în special ibisul), pisicileleiitaurii și crocodilii. Aceste animale aveau propriile temple, alături de zeii cerești și ctonici (subpământeni), iar după moarte erau îmbălsămate și mumificate.

Zeii

Zeiţa egipteană Aset, pictură de pe un mormânt, cca. 1360 î.Hr.
Credințele timpurii se pot împărți în cinci grupuri distincte:
În întreaga istorie a Egiptului Antic, credințele dominante ale oamenilor s-au contopit, s-au schimbat și s-au impus în funcție de puterea câștigată de liderii diferitelor grupuri. Acest proces a continuat chiar și după sfârșitul civilizației egiptene antice. Ca un exemplu, în timpul Noului Regat, zeii [[Ra (zeu egiptean)]Ra]] și Amon s-au unit într-o singură divinitate, Amon-Ra. Această "contopire" într-o singură divinitate poartă numele de sincretism religios. Sincretismul trebuie să fie deosebit de grupările simple de zei, numite uneori și "familii", ca în cazul zeilor AmonMut și Khonsu (Teba), care nu s-au unit. Peste timp, zeitățile au luat parte în multipe relații sincretice, de exemplu, Ra s-a unit cu Heru pentru a deveni Ra-Heruakhety. Cu toate acestea, chiar dacă au luat parte la aceste relații sincretice divinitățile originale nu au fost complet absorbite în divinitatea combinată, deși individualitatea celor care o formează a fost cu mult redusă. Relațiile sincretice pot include și mai mult de doi zei. De exemplu, PtahSokar și Wesir au devenit Ptah-Sokar-Wesir. Zeițele au urmat un model asemănător. De asemenea, important de știut este că uneori caracteristicile unei zeități sunt asociate cu cele ale altei zeități, fără să aibă loc un sincretism. De exemplu, asocierea zeiței Hethert cu Aset.
Un aspect interesant al mitologiei egiptene este că zeitățile joacă uneori roluri de-a dreptul antagonice. Ca exemplu, leoaica Sekhmet a fost trimisă de Ra ca să îi devoreze pe oamenii care s-au revoltat împotriva zeului, iar mai târziu a devenit o îndârjită protectoare a regatului și a vieții. Chiar mai complexe sunt rolurile jucate de Seth. Dacă îl judecăm după o perspectivă modernă, în special în legătură cu relațiile acestuia cu Wesir, Seth este o sursă a răului, un zeu diabolic. Această părere este greșită deoarece Seth juca în același timp și rolul de însoțitor și apărător al lui Ra împotriva lui Apep, șarpele gigantic din lumea subterană. Fără Seth, Ra, lipsit de apărare, nu ar mai putea să își facă zilnicul drum în barca sa solară, deci lumea ar fi lipsită de lumina soarelui.

Creația lumii

Mitul genezei lumii are diferite variante în mitologia egipteană. Cea mai cunoscută din ele provine din Heliopolis. Se spune că la începuturi exista doar o mare întunecată, trupul zeului Nu. Nu făcea parte dintr-un grup de opt zei primordiali, numit Ogdoad. Din adâncul apelor a ieșit la un moment dat un munte, iar în vârful lui a strălucit în întreaga lui splendoare Atumzeul soarelui, un alt membru al grupului Ogdoad și creatorul lumii. El scuipă și o creează pe Tefnut, zeița umidității, apoi tușește aducîndu-l pe lume pe zeul Shu , zeul aerului (Herodot spune că cei doi s-au născut din sperma zeului). Shu este văzut de obicei ca un om, deși unii îi atribuie înfățișare de leu. Tefnut are corp de om și cap de leoaică, sau este în întegime leoaică. Shu și Tefnut devin amanți și în urma relației lor se nasc Geb, zeul pământului și Nut, zeița cerului. Geb se așază pe sol, iar Nut se arcuiește deasupra lui, împingându-l la o parte pe bunicul lor, Nu. Apoi, Atum creează toate celelalte forțe ale universului și îi poruncește lui Shu, să îi separe pe Geb și Nut, așezându-se între ei. De aceea, de acum încolo cerul va fi separat de pământ deaer. În multe reprezentări egiptene însă, Nut continuă să fie legată de Geb prin privirea ei și prin vârful mâinilor și al picioarelor cu care unește estul de vest.
Alte versiuni ale mitului creației sunt mai puțin cunoscute. Una din ele spune că Atum s-a născut dintr-o uriașă floare de lotus și avea înfățișarea unui prunc. Din gura lui au țâșnit zeii iar din ochii lui oamenii. La Theba, zeul creator este Amon, un zeu al vântului, care suflă pe suprafața oceanului primordial, Nu și scoate un strigăt de gâscă, pasăre inteligentă la egipteni, apoi ia forma soarelui. La Memphis, zeul înțelepciunii, Ptah, făurește lumea. El aduce la viață fiecare zeu și ființă rostindu-i numele.

Apariția omului

Se spune că zeul Khnum, o divinitate cu trup de om și cap de berbec, este responsabil pentru apariția omului. Răbdător și priceput el îi modelează pe roata sa de olar, apoi le dă viață. Conform mitologiei egiptene, oamenii sunt indispensabili zeilor care se hrănesc cu ofrande.

Desăvârșirea creației

După geneză urmează o perioadă de pace și înțelegere pentru zei. Atum (Ra) devine conducătorul celorlalți zei. Zeul Nu, reușește să se împace cu ideea că nu mai stăpânește întregul univers. El transformă ce a mai rămas din apele lui în fluviul Nil, indispensabil civilizației egiptene, și în ploi binefăcătoare.
Lui Ra nu i-a plăcut ideea ca Nut și Geb s-ar putea căsători, chiar dacă era ceva permis atunci, și i-a ordonat lui Shu să-i separe. Astfel între cer și pământ a intrat aerul. Dar la adopostul noptii cei doi se apropiau, organelelor lor genitale atingandu-se. Nut își păstrează poziția arcuită deasupra lui Geb, însă în timpul nopții ea se apleacă puțin asupra fratelui ei astfel încât să se poată atinge unul pe celălalt. Atum nu observă acest lucru. Astfel, Nut rămâne însărcinată cu cinci copii. Aflând despre acestea, Atum se înfurie și îi poruncește lui Nut să nu nască.
Decizia zeului a revoltat multe divinități. Nut a cerut ajutorul unui alt zeu, Thot, zeul înțelepciunii si al LuniiThot stia ca Ra are control asupra a 360 de zile. El a jucat senet cu Luna. Miza jocului era timpul. Thot a castigat partida si a primit 5 zile in stapanire. Aceste zile au fost create de Thot și nu de Atum, deci puteau fi folosite așa cum voia zeul inteligenței. Nut poate să nască fără să încalce porunca lui Atum. In acest timp Nut a putut naste cei cinci copii ai sai:OsirisIsisSethNepthis siHorus cel batran. Cele 5 zile erau considarate imprevizibile.
În prima zi ea l-a născut pe Osiris, moștenitorul tatălui său, Geb. Osiris a devenit primul faraon. În a doua zi, s-a născut Horus cel Bătrân, zeul cu cap de șoim, divinitatea războiului. În a treia zi, Nut vrea să se odihnească într-o oază, însă din ea țâșnește zeul Seth, zeu al fulgerelor, al deșerturilor și al răzbunărilor. În a patra zi, zeița cerului a născut-o pe Isis, protectoarea culturii, a căminului, a nașterii. În a cincea zi, este adusă pe lume zeița Nephtys, una din protectoarele morților.

Regele și regina

Dintre cei cinci copii, patru se căsătoresc: Isis se căsătorește cu Osiris, iar Seth cu Nephthys. Se spune că iubirea dintre Osiris și soția lui era imensă, cei doi fiind înlănțuiți în pântecele mamei, înainte de a se naște. Într-o zi însă, Osiris o confundă pe Isis cu sora ei, Nephthys (cele două erau gemene) și o lasă însărcinată. În urma acestei confuzii se naște zeul Anubis, cel cu cap de șacal. Isis află peste puțin timp de acest accident, dar nu vrea să se răzbune, ci dimpotrivă îl adoptă pe Anubis și îl crește ca pe propriul copil. Însă la rândul ei își dorește un copil de la Osiris, copil care avea să moștenească tronul Egiptului.

Gelozia lui Seth

Seth află de relația dintre Nephthys și Osiris și devine gelos cu atât mai mult cu cât el domnea peste deșerturi, în timp ce fratele său domina pământurile fertile de la Nil. De aceea el pune la cale un plan pentru a se răzbuna. Seth pune să se construiască un minunat cufăr de lemn parfumat, încrustat, pictat și înfrumusețat. În timpul unui banchet la care se adunaseră toți zeii, Seth arată cufărul și anunță că îl va oferi celui care va atinge exact marginile cu capul și cu picioarele. Toți zeii acceptă să încerce. După unele surse, cufărul era foarte mare, având în lungime aproape cinci metri. Singurul care a încăput exact în cufăr era chiar Osiris (se spune că însuși Seth a luat măsurile fratelui său în timp ce acesta dormea). Când Osiris s-a culcat în cufăr, Seth l-a acoperit repede cu capacul. Complicii de complot au sosit imediat, au îndepărtat toți zeii, au bătut cuie în cufăr, ca să nu poată fi deschis și l-au dus cu ei. O confuzie de nedescris domnește printre zei. Geb se rănește și din picăturile sale de sânge se nasc pinul și rășina, Atum plânge, iar din lacrimile lui apar albinele. Seth și acoliții lui au aruncat cufarul bine ferecat în fluviu.

Tristețe

Isis și Nephtys pleacă în căutarea lui Osiris. Îl găsesc pe malul orașului Tyr. Acolo îl mumifică și îl ascund in delta Nilului. RegeleSeth, venit la vânătoare în delta Nilului, găsește trupul lui Osiris, pe care îl taie în bucăți și îl aruncă în Nil. Când Isis și Nephtysvăd asta, încep să il jelească pe Osiris și lacrimile lor fac fluviul să se reverse. De atunci Revărsarea Nilului este ceva obisnuit în fiecare an în Egipt. Cele două zeițe îl cheamă pe Anubis, zeul mumificării, cu cap de șacal. Toți trei contribuie la refacerea și mumificarea lui Osiris. Apoi Isis îi dă viață soțului ei și concep un fiu: Horus.

Prima mumificare

Zeiţa Isis împreună cu fiul ei,Horus.
Isis îl cheamă în ajutor pe Anubis, zeul cu cap negru (culoare ce simboliza renașterea în Egiptul Antic). Cu răbdare acesta adună la un loc membrele, le freacă cu ulei, le înfășoară în bucăți de pânză, confecționând prima mumie. Când își termină treaba, Osiris deschide ochii și începe din nou să respire. Isis se transformă într-un erete și se așază pe trupul soțului ei. Astfel, cei doi au conceput un copil, care va putea deveni rege ca tatăl său. Acest copil a fost Horus cel Tânăr. Pentru a-și proteja iubitul, Isis ascunde cufărul devenit sarcofag, printre trestiile Nilului, unde zeițele apelor îi erau prietene.

Seth, zeul răului

După ce a săvârșit această faptă, Seth a devenit cunoscut ca zeul egiptean al răului, dar a devenit și un zeu al forței. Pe opiramidă stă scris că regele mort avea „forța lui Seth”. Seth a fost zeul Egiptului Superior și tovarăș al lui Horus (fiul lui Osiris), zeul Egiptului Inferior. În dinastiile a XIX-a și a XX-a (1567-1085 î.Hr.), Seth a fost principalul zeu și patronul ramessizilor, de aici, numele regal Seti.
Între timp, deoarece Osiris dispăruse, Seth reclamă tronul în locul lui și îl și primește, deoarece Atum avea o slăbiciune pentru acest zeu. Isis care se afla încă în căutarea cufărului nu se poate opune acestui fapt. Se presupune că Seth a fost un rege rău și lacom. Într-o zi însă, aflându-se la vânătoare, el descoperă printre trestii sarcofagul lui Osiris. Cuprins de furie, el ciopârțește sicriul, scoate mumia, desface pânzele, face bucăți trupul și aruncă aceste bucăți în cele patru colțuri ale fluviului. Aflând acestea, Isis pornește din nou în căutarea soțului ei, trecând cu o barcă de-a lungul fluviului. Pe fiecare mal unde găsește o bucată din Osiris construiește un templu în onoarea lui. În cele din urmă strânge toate bucățile, în afară de organele genitale (în amintirea acestui lucru, multe mumii nu vor avea la rândul lor). Osiris este din nou îmbălsămat și mumificat și devine regele lumii de dincolo. Se spune însă, că vocea lui poate fi auzită uneori într-un loc aflat în apropierea Nilului, numit „Gura lui Osiris”.

Răzbunare

Detaliu din mormântul faraonului Horemheb,cu zeiiOsirisAnubis și Horus.
Între timp, Horus ajunge la vârsta maturității și revendică tronul lui Seth. Atum este plictisit și supărat de aceste certuri. Isis și zeița Neith îl susțin pe Horus, spunând că el este moștenitorul legitim al lui Osiris. Deoarece lui Atum i se reproșează că nu ia nici o hotărâre, acesta se supărăr atât de tare, încât refuză să își continue drumul zilnic pe cer. Văzând că vor rămâne fără lumina solară, zeii încearcă să-l convingă să renunțe la această hotărâre, dar fără folos. Până la urmă, Hathor, zeița bucuriei și a dragostei reușește să îl înveselească și să îl readucă la normal.
Isis pretinde din nou tronul pentru fiul său. Seth sugerează ca zeii să se întrunească pe o insulă și să discute despre această problemă. Dar el spune ca zeiței Isis să i se interzică să vină pe insulă. Dar Isis vine sub înfățișarea unei femei muritoare foarte frumoase, și îl atrage pe Seth la o discuție, făcându-l să recunoască că este necinstit ca unui fiu legitim să i se refuze dreptul la tron. După aceasta Isis își arată adevăratul chip spunându-i lui Seth că l-a prins în cursă.
Atum ezită din nou să aleagă un conducător. Seth propune o întrecere: el și Horus să stea sub apă sub înfățișarea unor hipopotami, iar cel care stă mai mult să câștige întrecerea. Isis însă se teme că Seth va trișa și fabrică un harpon pentru a-l amenința pe fratele ei. Înduioșată însă de gemetele lui renunță să-l mai atace. Horus se înfurie și își ceartă mama. Dintr-un exces de furie chiar o decapitează. Thot sosește însă imediat și pune pe umerii lui Isis un frumos cap de vacă, ceea ce îi va servi uneori să apară astfel în alte legende. Epuizat, Horus adoarme. Seth îl caută, și găsindu-l adormit îi smulge ochii care vor deveni doi lotuși. Orb, Horus se retrage în deșert. Zeiței Hathor i se face milă de el și îl vindecă cu o picătură de lapte de gazelă. Horus își recapătă vederea.
Seth propune o nouă întrecere: cei doi să facă o cursă cu bărcile, însă bărcile lolr să fie de piatră. Horus însă pregătește cu viclenie o barcă de lemn pe care o mânjește cu cretă ca să pară ca făcută din piatră. Astfel, când începe cursa, barca lui Seth, fiind foarte grea, s-a scufundat, iar cea a lui Horus a rămas la suprafață. Înfuriat, Seth se transformă în hipopotam, cu gând să răstoarne și barca adverasrului său. Horus se apără cu harponul și îl ține la distanță pe Seth. Văzând că nu s-a ajuns la vreo concluzie, Thot hotărăște atunci să ceară și opinia lui Osiris. Acesta cere să-l pună pe Horus pe tronul Egiptului, în amintirea faptelor bune pe care el le-a făcut și pe care urmează să le mai facă.

Decizia lui Atum

Atum consideră că el este cel mai în măsură să decidă cine va prelua tronul. El hotărăște să se întâlnească pentru ultima oară cu toți ceilalți zei. Isis îl aduce peSeth legat pentru a nu mai pune la cale o lovitură murdară. Atum îl desemnează pe Horus regele Egiptului, după el urmând la conducere un bărbat demn să-l succeadă, adică un faraon. Astfel toți faraonii vor fi Horuși și vor transmite zeilor rugămințile oamenilor. Conform mitologiei egiptene, dinastiile se întemeiau atunci când un zeu îi făcea un copil unei regine. Cât despre Seth, el va sta de acum înainte lângă zeul soarelui. Forța lui Seth îl va proteja pe Atum, zeul deșertului având sarcina de a sta în partea din față a bărcii solare și de a-l ucide în fiecare noapte pe șarpele Apophis. Grație lui, soarele va lumina în fiecare dimineață, iar noaptea va fi păzit de pericole.

Călătoria lui Atum și metamorfozele soarelui

În mitologia egipteană, soarele a căpătat un rol foarte important și de aceea, s-au dezvoltat și o mulțime de mituri legate de acesta. Se spune că zeul soarelui,Atum, călătorește tot timpul zilei într-o barcă, traversând cerul de la est la vest până la așa-numita „poartă a serii”, aflată în apropierea gurii zeiței cerului, Nut. Acolo îl așteaptă o nouă ambarcațiune, cu ajutorul căreia va putea trece pe Nilul subteran, un fluviu de nisip, lipsit de apă, aflat într-o regiune umbroasă. Atum călătorește prin lumea subterană împreună cu Seth, care stă în fața lui, Uadjet zeița-cobră, Ochiul lui Ra, zeița adevărului, Maat și o sumedenie de mici genii bine înarmate. De asemenea, li se pot alătura și sufletele unor morți care vor să iasă dimineața la suprafață, să-și revadă locurile natale, dar aceasta putându-se face numai cu o autorizație scrisă de zeul Thot. Tot morții au rolul de a trage barca zeului pe fluviu, uneori această sarcină fiind atribuită stelelor. Atum are de traversat douăsprezece peșteri, apărate de douăsprezece porți, timp de douăsprezece ore. La prima poartă, barca este întâmpinată de o zeiță. În acest timp, Atum denumește toate divinitățile și toate ființele care se află pe mal, paralizându-le astfel cu cuvântul său și împiedicându-le să-i facă vreun rău.


În timpul fiecărei călătorii nocturne, barca lui Atum este atacată de un șarpe gigantic, Apophis, care este de fiecare dată răpus de zeul Seth sau Bastet și de geniile aflate sub comanda lui. În cea de-a cincea oră, Atum și însoțitorii lui ajung în peștera luiOsiris, stăpânul lumii morților. În ce-a de-a douăsprezecea oră Atum se metamorfozează în scarabeu și își schimbă numele înKhepri. Aceasta este ipostaza răsăritului pe care o are soarele, la fel cum Atum, zeul cu cap de berbec, este ipostaza apusului. Mai mult, numele Khepri înseamnă „a deveni”. Acum, Apophis încearcă din nou să atace barca, Seth luptându-se cu el încă o dată, și pentru ultima oară înaintea răsăritului. Kephri trece peste vârfurile picioarelor zeiței Nut și se arată în est. Însoțitorii lui nu îl părăsesc, deoarece mai există încă multe pericole pentru soare: furtuni, ploi și Apophis, care la prânz vine să bea apă din fluviul celest. Spre amiază, Khepri se metamorfozează în Ra, zeul cu trup de om și cap de șoim, personificarea soarelui la zenit. Seara, Ra redevine Atum. Astfel, drumul soarelui în mitologia egipteană presupune o permanentă metamorfoză Atum – Khepri– Ra.

Alți zei din mitologia egipteană

Alături de zeii pe care se bazează mitologia egipteană și care fac parte din eneadă (gruparea celor 9 zei importanți), există alte divinități auxiliare - Anubis (zeu funerar și îmbălsămător), Nehbet (ocrotitoarea nașterilor), Min (zeu falic fecundator), Thot (zeul înțelepciunii), Min (zeița justiției). În altă categorie intră zeii menținerii existenței cosmice - Hathor (mama universală), Hnum (creatorul de viață și dătătorul apelor din Nil), Neith (zeiță solară și războinică), Ptah (inima și limba lui Ra, adică ideea și verbul).
Ramurile panteonului coboară la zei secundari ca Bes (patronul familiei și al veseliei), Bastet (pisica sfântă protejând graviditatea femeiască).
Devenit important mai târziu, Aton fusese o veche divinitate personificând discul solar; apoi, contopindu-se cu Ra, ajunge obiectul reformei religioase efectuate în sec. XIV-lea de Akhenaton (Amenophis al IV -lea, soțul celebrei regine Nefertiti), în încercarea sa de realizare a monoteismului, dezmembrat, însă după moartea faraonului reformator.

Moarte și mumificare



Atunci când Khnum a modelat oamenii pe roata de olar, le-a adăugat pe lângă trup și energie vitală (numită „ka”) și suflet, personalitate („ba”, de obicei reprezentat cu trup de pasăre și cap de om). Cele trei coexistă în timpul vieții, împreună ren (numele), sheut (umbra) și sekhem (acestea însă nu sunt atât de importante, deoarece, omul nu mai are nevoie de ele după deces). După moarte însă, sufletul și energia vitală își iau zborul, fiind nemuritoare, iar corpul se descompune. Pentru a dobândi viața de după moarte, la fel ca zeul Osiris, omul trebuie să aibă toate cele trei elemente componente. De aceea, vechii egipteni îmbălsămau și mumificau trupurile pentru a le păstra în formă intactă timp de mult timp. Ceremonia de mumificare era atât de lungă și de complicată încât numai regii, reginele, vizirii și persoanele foarte importante beneficiau de ea. Primul care a realizat mumificarea, deci inventatorul ei, a fost zeul Anubis, de la care se spune că au învățat procedeul și preoții egipteni. Animale precum pisica sau babuinul erau de asemenea mumificate, deoarece erau sacre, protejate de zeii Bastet, respectiv Thot.

Cei patru fii ai lui Horus

Deși contrar logicii, fiii lui Horus, zeii punctelor cardinale, asistă conform picturilor egiptene la îmbălsămarea lui Osiris. Ei îndeplinesc chiar un ritual de o importanță foarte mare, deschizând gura mumiei, pe care o ating cu mâna. Astfel, Osiris va putea să mănânce și să vorbească în lumea morților. Acești patru zei au preluat de atunci sarcina de a veghea asupra ficatului, plămânilor, intestinelor și stomacului mumiilor. Îmbălsămătorii pun aceste viscere în vase funerare, având capacul sculptat în formă de cap (de obicei, capetele celor patru fii ai lui Horus). Hapi, zeul nordului cu cap de pavian păzește plămânii; Imseti, zeul sudului, cu cap de om, apără ficatul; Quebesenuef, zeul vestului, cu cap de șoim, păzește intestinele, Duamutef, zeul estului cu cap de câine sau de șacal se ocupă de stomac.

Judecata

După moarte, defunctul trebuie să coboare în lumea subterană, unde va fi judecat de Osiris. Zeița adevărului, Maat, are sarcina de a cântări pe o balanță inima mortului, care este cu atât mai grea cu cât este mai plină de greșeli. Pe celălalt taler al balanței, stă pana fermecată a zeiței care nu a mințit niciodată. Dacă omul a păcătuit mult în timpul vieții, inima este înghițită de un monstru cu corp de hipopotam și cap de crocodil. Pentru acel om viața eternă de după moarte nu mai este posibilă.

Akh

Se spune că morții vin uneori să-i tulbure pe cei vii, dacă, după părerea lor nu sunt onorați îndeajuns sau dacă mormântul lor nu mai este îngrijit. Aceasta este încă o parte a omului, akh, nemuritoare la fel ca ba-ul și ka-ul, asemănătoare unei fantome.

Perioada monoteistă



Un scurt interval de monoteism a avut loc în timpul domniei lui Akhenaten, concentrat pe cultul zeului egiptean Aton. Akhenaton a scos în afara legii venerarea oricărui alt zeu și a construit o nouă capitală (Amarna) cu temple închinate lui Aton. Schimbarea religioasă a supraviețuit doar până la moartea lui Akhenaton, iar vechea religie și-a reintrat în drepturi în timpul lui Tutankhamon, probabil fiul lui Akhenaton. Interesant este că Tutankhamon și alți faraoni de după restorație au fost excluși din listele viitorilor regi, la fel ca ereticii Akhenaten și Smenkhare.
Deși mulți istorici văd această perioadă drept monoteistă, câțiva cercetători nu ne dezvăluie atenismul chiar așa. Ele specifică că oamenii nu îl venerau pe Aten, ci pe membrii familiei regale, ce au format un panteon de zei care au primit puterea divină de la Aten. Acest punct de vedere nu este împărtășit și de comunitatea istorică. Câțiva cercetători merg atât de departe încât să afirme că Akhenaten sau unul din adepții lui era Moise din Biblie. Comunitatea egiptologicăconsideră aceste afirmații neștiințifice, deoarece nici una din teorii nu se bazează pe dovezi solide și venerarea lui Atennu are nimic în comun cu religia lui Moise.
Conform lui John Tuthill, profesor la Universitatea din Guam, motivele lui Akhenaten pentru reforma sa religioasă, au fost în primul rând politice. În timpul domniei lui Akhenaten, zeul Amon s-a înălțat la un statut atât de ridicat încât preoții lui erau mai bogați și mai puternici chiar decât înșiși faraonii.
După căderea dinastiei de la Amarna, panteonul egiptean original a supraviețuit mai mult sau mai puțin ca o religie dominantă, până la răspândirea creștinismului coptic și a islamului. Mitologia egipteană a depus surprinzător de puțină rezistență în fața creștinismului, în secolul al IV-lea aflându-se deja în plin declin.

Temple

Multe temple au rezistat până astăzi. Altele sunt doar niște ruine sau au fost distruse complet. Faraonul Ramses al II-lea a fost un mare construitor de temple.
Câteva temple cunoscute sunt:


  • Abu Simbel – Complex format din două temple de piatră din sudul Egiptului, pe malul vestic al Nilului.
  • Abydos (Marele Templu din Abydos) – Lăcaș de adorație a regilor timpurii, ale căror morminte se află chiar sub templu.
  • Ain el-Muftella (Oaza Bahariya[1] – A folosit probabil drept centrul orașului El Qasr. A fost construit în timpul celei de-a XXVI-a Dinastii.
  • Karnak – Odată, parte din capitala antică a Egiptului, Theba.
  • Bani Hasan al Shurruq [2] – Aflată în mijlocul Egiptului lângă Al-Minya și a supraviețuit reconstrucției Noului Regat.





Sursa: www.wikipedia.org

Imi pare rau pentru asezarea super-slaba in pagina dar m-am grabit un pic in acest post. Daca ai citit tot, iti multumesc. Va doresc o zi buna.

Comentarii

  1. Vestea bună pentru publicul larg Este binecunoscut faptul că zidăria liberă / ILLUMINATI este compusă din multi milionari, miliardari care au o influență majoră asupra majorității afacerilor globale, inclusiv planificarea unei noi ordini mondiale. Mulți lideri mondiali, președinți, prim-miniștri, redactori și directori executivi ai marilor companii Fortune 500 sunt membri ai zidăriei libere. Acum, pentru prima dată în istorie, ne deschidem ușa spre mase. Dacă doriți să vă alăturați francmasoneriei, contactați e-mailul astăzi: illuminatitemplo666@gmail.com suntem în întreaga lume pentru a obține calitatea de membru.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

[STIRI/PARANORMAL] In Rusia pe o stanca muntoasa se afla chipul gigantului Kuiva

Egiptul Antic. Piramide. Mumiile.